O anchetă internă a fost deschisă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, în urma unui accident rutier petrecut vineri seara şi în care au fost implicaţi trei poliţişti activi şi un rezervist, unul dintre aceştia decedând, iar ceilalţi au fost răniţi.
Şeful IPJ Harghita, comisarul şef Mircea-Ştefan Iordan, a declarat, luni, că pe lângă deschiderea „inevitabilă” a dosarului penal, Biroul de Control Intern „efectuează cercetări pentru a stabili şi pentru a elucida întreaga stare de fapt şi pentru a nu lăsa loc de interpretări”.
Acesta a arătat că poliţiştii se aflau în timpul liber şi cu maşina personală, dar a punctat că „şi în timpul liber trebuie să aibă un comportament demn, care să nu afecteze imaginea instituţiei în care lucrează orice poliţist”.
Poliţistul care a decedat, în vârstă de 24 ani, era desemnat în funcţia de şef al Poliţiei Cristuru Secuiesc.
„Cel care a decedat nu îndeplinea condiţiile să fie şef, dar fiind singurul ofiţer care a fost delegat la Cristuru Secuiesc l-am desemnat prin dispoziţie să îndeplinească şi atribuţiile de şef”, a explicat şeful IPJ Harghita.
Potrivit sursei citate, şoferul, poliţist activ, a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, întrucât se află în stare foarte gravă.
De asemenea, un alt poliţist activ este internat în stare foarte gravă la spitalul din Odorheiu Secuiesc, iar poliţistul aflat în rezervă se află tot la spitalul din Odorheiu Secuiesc, dar acesta „se pare că este într-o stare mai stabilă”.
La rândul său, purtătoarea de cuvânt al IPJ Harghita, agent principal Maria Plumbu, a precizat pentru AGERPRES că şoferul consumase alcool înainte să se urce la volan.
„Referitor la alcoolemia şoferului, valoarea este de 0,98 la mie pentru prima probă şi 0,71 la a doua probă”, a arătat aceasta.