„Guvernul Ciucă este la mâna PSD.
PSD a pus niște condiții, Nelu Tătaru să nu mai fie la Ministerul Sănătății, Raluca Turcan să nu fie ministrul Muncii și alte lucruri pe care le cer. Din informațiile pe care le am, este un blocaj la nivelul negocierilor. Nicolae Ciucă este la Palatul Victoria, la fel și Florin Cîțu, dar în birouri diferite”, spus Anca Alexandrescu.
„S-au făcut niște promisiuni la Congresul PNL. În acest moment, zarurile au fost aruncate, dar lucrurile nu stau așa cum spunea președintele Iohannis, că PSD va vota guvernul. PSD este un partid viu și liderii cu experiență nu tac.
PSD poate să facă următoarele lucruri: cel mult să susțină guvernul cu niște miniștri decenți, nu cu persoanele pe care le-am văzut numite în spațiul public. Și să susțină niște proiecte concrete pe care cetățenii le aștaptă în acest moment. Altfel, ar fi o mutare proastă. Chiar dacă este un moment delicat pentru România, PSD nu poate să treacă peste anumite lucruri. Să nu creadă PSD că nu le va plăti Iohannis până la capăt.
Am o informație, cei de la PSD sunt dispuși în continuare să stea de vorbă cu PNL. Ei nu au primit o solicitare ca discuțiile să se desfășoare la Parlament. Ei vor să negocieze doar cu Nicolae Ciucă, nu cu alți reprezentanți. Îl așteaptă la sediul PSD”, a mai spus realizatorul Realitatea PLUS.