Ministrul a spus, într-o emisiune la un post de televiziune, că, până la finele lunii octombrie, ANAF va centraliza datoriile contribuabililor, iar, în noiembrie, va începe notificarea acestora, în vederea colectării datoriilor.
Teodorovici a adăugat că, în ultimii cinci ani, deciziile de impunere nu au fost emise la timp şi că era necesară aducerea situaţiei la un moment zero. După finalizarea centralizării datelor, din noiembrie va începe notificarea, online sau pe hârtie, a contribuabililor.
Ministrul finanţelor a reamintit că se va renunţa la termenul de plată de 60 de zile, iar plata va fi amânată pentru martie 2019.
În cazul în care contribuabilul notificat în noiembrie va plăti în decembrie, îi va fi aplicată o reducere de 10%. Dacă notificarea va întârzia, reducerea va fi aplicată la plata din martie 2019. Plăţile vor putea fi efectuate nu numai la trezoreriile statului, ci şi prin intermediul a 1.000 de unităţi CEC.