În urma evaluării realizată la nivelul ANAF, a rezultat că un număr estimativ de 210.000 de contribuabili persoane fizice au obligația de a depune, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 în vederea determinării contribuției de asigurări sociale (CAS) și a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS). Prin comparație, în anul 2017, numai în cazul formularului 200 ”Declarație privind veniturile realizate în România”, ANAF a procesat documentele aferente depuse de 515.845 de contribuabili, se spune în comunicatul ANAF.
De la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS și CASS se datorează astfel: - CAS doar pentru venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei); - CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).
De la 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe țară.
Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate.
Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.
Stabilirea termenului de 31 ianuarie pentru depunerea Formularului 600 are în vedere continuitatea contributivității persoanelor fizice în sistemul de asigurări de pensii și de sănătate.
La nivelul ANAF au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare în vederea asigurării realizării procesului de depunere și prelucrare facilă și rapidă a formularului 600. În acest sens, contribuabilii au la dispoziție și posibilitatea transmiterii acestui formular fără a se deplasa la sediile ANAF, prin poștă cu confirmare de primire, urmând ca, începând din 1 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Serviciul de Comunicare, Relaţii Publice şi Mass-Media MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti, CP 050741 Tel : 021/ 387.1000/1105 Email: presa @anaf.ro www.anaf.ro data de 15 ianuarie 2018, Formularul 600 să poată fi transmis și în format electronic, de pe portalul www.anaf.ro. În contextul celor prezentate, ne exprimăm surprinderea că persoane care au deținut funcții de conducere în domeniul fiscal, au propagat în spațiul public, în mod intenționat și repetat, informații care denaturează realitatea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmărindu-se în acest fel destabilizarea acesteia, cauzându-se astfel deformarea percepției publice asupra activității de colectare a veniturilor bugetului de stat. De asemenea, exprimăm surprindere față de modul în care unii reprezentanți media preiau informații false în spațiul public și le prezintă fără a le verifica. ANAF își exprimă încă o data disponibilitatea de a oferi relații și lămuriri tuturor reprezentanților media pentru a asigura o corectă informare a opiniei publice și pentru a consolida încrederea contribuabililor în autoritatea fiscală.