Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că Statele Unite nu au fost implicate în asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, şi a reiterat importanţa unei încetări a focului în Gaza, relatează Reuters.
"Este un lucru de care nu am fost conştienţi sau în care să fi fost implicaţi. Este foarte greu de speculat", a declarat Blinken într-un interviu acordat Channel News Asia în timpul unei vizite în Singapore.
Gărzile Revoluţionare ale Iranului au confirmat moartea lui Haniyeh, la câteva ore după ce acesta a participat la ceremonia de depunere a jurământului pentru noul preşedinte al ţării.
Haniyeh, care conduce grupul militant palestinian şi se află în mod normal în Qatar, a fost imaginea diplomaţiei internaţionale a Hamas în contextul în care războiul declanşat de atacul comis de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie face ravagii în Gaza.
"Am învăţat de-a lungul multor ani să nu speculez niciodată cu privire la impactul pe care un eveniment l-ar putea avea asupra altui eveniment", a spus Blinken când a fost întrebat ce impact ar putea avea moartea lui Haniyeh asupra războiului.
Asasinatul, survenit la mai puţin de 24 de ore după ce Israelul a susţinut că a ucis un comandant Hezbollah despre care a spus că s-a aflat în spatele unui atac mortal în Înălţimile Golan ocupate de Israel, ar putea fi un regres major pentru şansele unui acord de încetare a focului în războiul vechi de zece luni.
Blinken, care se află în Asia de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat că încetarea focului şi eliberarea ostaticilor ţinuţi închişi în Gaza sunt cruciale şi că Statele Unite vor face totul pentru ca acest lucru să se întâmple.
"Este extrem de important să sperăm că punem lucrurile pe o cale mai bună pentru o pace şi o securitate mai durabile, astfel încât focusul să fie menţinut", a adăugat el.