Dolarul a coborât ieri la minimul ultimilor trei ani în raport cu un coş alcătuit din cele mai importante valute după ce secretarul Trezoreriei americane Steven Mnuchin a declarat la Davos, spre uimirea directorului general al FMI Christine Lagarde şi a Wall Street-ului, că întâmpină cu braţele deschise dolarul slab.
Dolarul slab face ca exporturile americane să fie mai ieftine şi astfel mai competitive pe piaţa internaţională.
Deprecierea dolarului vine în contextul în care administraţia preşedintelui american Donald Trump a început să pună în practică promisiunile protecţioniste făcute în campanie de Trump suprataxând importurile de maşini de spălat şi de panouri solare, potrivit zf.ro.
Preşedintele BCE Mario Draghi a criticat indirect decizia Washingtonului de a încuraja un dolar slab spunând că aceasta nu respectă un acord convenit anul trecut şi că forţează euro să meargă în sus. Euro a urcat ieri la 1,25 de dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din septembrie 2012.