Mai multe modificări propuse de proiectul legislativ pot fi interpretate ca o descurajare a protestelor. O astfel de modificare prevede introducerea de sancțiuni pentru „repetarea unor contravenții”, sancțiuni care pot însemna amendă, dar și prestarea de ore de muncă în folosul comunității.
Sunt vizate mai multe contravenții, a căror repetare într-un interval de 24 de ore, ar urma să atragă sancțiuni drastice:
- tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă - amendă de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a 50–100 de ore de activități în folosul comunității.
- tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare...
Carmen Dan aruncă bomba în ședința de Guvern, la umbra marelui anunț legat de șefa DNA
Proiectul de lege aflat pe agenda Guvernului Dăncilă propune și modificări la Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Polițistul are dreptul, de acum înainte, să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziție inofensivă, ce permite realizarea efectivă și în siguranță a acestui control. Prin poziție inofensivă se înțelege:
a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul,
b) depărtarea picioarelor,
c) adoptarea poziției șezut,
d) adoptarea poziției culcat,
e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.
"Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția, stai! – Nu te apropia!", spune noua lege.
De asemenea, Poliția Română este autorizată "să fixeze cu mijloacele foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare momente operative cu privire la activități publice desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile pentru a bănui că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale ori tulburată ordinea și siguranța publică"
Mai multe schimbări din proiectul de lege controversat AICI