”Arderea deșeurilor electronice provoacă poluarea aerului, a apei, deoarece odată cu arderea sunt eliminate diferite metale grele substanțe ce sunt otrăvitoare și ajung astfel în mediul înconjurător. Ca și până acum, vă solicităm dumneavoastră, ca pentru a proteja mediul înconjurător și municipiul nostru, să vă debarasați de deșeurile de orice natură, exclusiv pe baza legală. Instituția noastră monitorizează îndeaproape respectarea reglementărilor în ceea ce privește mediul, din acest motiv dorim să subliniem încă o dată cât de important este ca mânuirea deșeurilor să se facă într-un mod adecvat și nepoluant. Citește continuarea pe realitateadeharghita.net.
Amendați pentru că ardeau deșeuri electronice. Ce voiau să obțină două persoane din Odorheiu Secuiesc
Ieri, în jurul prânzului, dispeceratul Poliției Locale din Odorheiu Secuiesc a fost informat telefonic despre faptul că, în zona Piatra Tărcii a fost observat ridicându-se fum negru dens. În urma apelului polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat faptul că, două persoane ardeau deșeuri electronice pentru a obține cupru. Pentru contravenția săvârșită, cele două persoane au fost amendate de către polițistul local din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, în baza Legii 211/2011 cu o amendă de 3000 lei, totodată fiind somați în vederea curățirii terenului afectat.