Potrivit Mediafax, ambulanța era în misiune și transporta un pacient la spital.
„Ambulanţa era misiunea, avea un pacient care în urma accidentului a fost preluat de altă ambulanţă. Din primele cercetări, un conducător auto a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Alexandra Ciurea.
Potrivit acesteia, în urma impactului asistenta de pe ambulanţă a fost rănită. Poliţiştii au deschis o anchetă.