Procurorii anticorupție au descins la sediul primăriei din Botoșani. Edilul Andrei Cosmin este acuzat că ar fi aranjat mai multe concursuri din cadrul instituției pe care o conducere. Direcția Națională Anticorupție anunță că primarul PSD de la Botoșani împreună cu mai mulți funcționari publici ar fi fraudat mai multe concursuri de angajare în anul 2021.
Primarul Andrei Cosmin a fost săltat din biroul său, care a fost sigilat de ofițerii direcției generale anticorupție. Potrivit unor surse, edilul și-ar fi angajat amanta în primăria pe care o conduce.
Femeia, angajată inițial la două bănci, ar fi primit înainte de concurs variantele de subiecte de la primar. Chiar și așa, nu ar fi reușit nici măcar să ia o notă de trecere în urma concursului, însă a ajuns să ocupe postul de „consilier clasa I, grad profesional superior”.
Cel care le-a dat de veste procurorilor DNA despre manevrele primarului ar fi chiar soțul amantei. Bărbatul ar fi descoperit în casă foile pe care soția lui le-a primit de la edil.
"Știam din 2022, din august, de relația lor. Efectiv, cu angajarea, ea a încercat de mult să se angajeze la bugetari. N-a reușit. Nu te angajează nimeni. Am fost și eu la un concurs dintr-ăsta, vă spun sincer, și am căzut cu 9,80. Am luat cea mai mare notă din viața mea și am căzut (...) A fost pe bune, nu a fost aranjat.
La ea (soția, n.r.) a fost aranjat de la cap la coadă. A avut subiectele dinainte. Cred că erau vreo trei hârtii subliniate, încercuite cu galben, exact ce urma să fie la examen.
(Soția) a băgat acum, în decembrie, acțiune, de divorț. Este încă soție. La început, n-a recunoscut și, sincer, nici nu îmi ardea să aflu tot. Dar orașul știa. Am încercat să vorbesc cu el (cu primarul Cosmin Andrei) ca între bărbați. Nu mi-a dat voie ea, m-a amenințat cu divorțul.
Soțul femeii pe care ar fi încercat s-o angajeze primarul Cosmin Andrei: "Am încercat să vorbesc cu el ca între bărbați. Mi-a dat block!"
I-am dat un mesaj și mi-a dat block instant. Ei (soția și primarul, n.r.) nu mai sunt împreună din mai.
Ei mai vorbesc la telefon, dar din mai-iunie nu mai sunt împreună. Ea e cu altcineva acum”, a spus soțul femeii.