Altex Black Friday 2015. Altex a publicat CATALOGUL cu toate reducerile de Black Friday 2015. Sunt aproape 200 de produse cu prețuri mici de Black Friday 2015.
Altex Black Friday 2015. Cele mai mari reduceri de preț ajung la 1.800 lei la laptopuri, 1.200 lei la televizoare, în timp ce combinele frigorifice pot fi cumpărate cu discount de până la 600 lei.
Altex Black Friday 2015. CATALOGUL Altex poate fi văzut AICI.
eMAG, hotărâre de ultimă oră despre Black Friday 2015 – reducerile, anuntate de azi
Toate ofertele de Black Friday 2015 mai jos:
Companiile care au intrat în vria Black Friday au anunţat în ultimele zile că reduc preţurile produselor şi serviciilor cu până la 95%, în timp ce unii retaileri vor face donații din încasări victimelor din Colectiv.
eMAG, parte a grupului care operează şi brandul Flanco, a anunţat că vizează vânzări de 205 milioane de lei, în urma comercializării a 650.000 de produse.
Managerul general al eMag, Iulian Stanciu, anunţa că piaţa promoţiilor de Black Friday va depăşi un miliard de lei anul acesta. Astfel, eMag şi Flanco ar urma să deţină aproximativ 30% din total, potrivit unei analize Mediafax.
Retailerul de mobilă Mobexpert va avea 12 zile de reduceri de Black Friday, în perioada 20 noiembrie - 1 decembrie, reducerile ajungând până la 50% la sute de produse de mobilier şi decoraţiuni. De asemenea, la Mobexpert Outlet reducerile vor fi de până la 70%, pentru decoraţiuni, în timp ce la mobilier se vor majora discounturile deja existente.
elefant.ro organizează Black Friday pe 20 noiembrie, iar coletele pot fi ridicate timp de trei zile non stop şi gratuit din punctele de livrare din toată ţara. Cele mai căutate şi comandate produse vor fi, cel mai probabil, cele din categoriile ceasuri, parfumuri, cărţi şi modă.
Unul dintre cei mai mare retaileri din sectorul electro-IT, Flanco, estimează pentru weekendul 20-22 noiembrie, când va organiza campania de Black Friday, vânzări de 130 de milioane de lei, în creştere cu 33% faţă de evenimentul de anul trecut.
Flanco se află la cea de-a cincea ediţie de Black Friday, pregătind reduceri de până la 80% la peste 400.000 de produse aflate în stoc. 95% dintre reperele dedicate promoţiei sunt produse din stocul de anul acesta.
Clienţii Flanco, care deţin carduri de fidelitate, vor putea achiziţiona produsele disponibile în ofertă cu o zi mai devreme, în intervalul orar 10.00-16.00.
Firma de turism Mareea oferă reduceri de până la 60% la vacanţele 2016 pe litoral în România, Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania, Croaţia şi circuite culturale. Reducerile de preţuri sunt valabile doar pe 20 noiembrie 2015, iar sejururile pot fi achiziţionate online, telefonic şi în agenţii. În ultimii doi ani, vânzările Mareea de Black Friday au echivalat cu 50% din vânzările pe întreaga lună noiembrie.
Reducerile aplicate ofertelor de vacanţă Black Friday în acest an fac ca un sejur de 7 nopţi cazare cu mic dejun în Grecia continentală să ajungă de la 160 euro la 64 euro/persoană/sejur. În Grecia insulară, în Zakynthos, o vacanţă all inclusive poate fi achiziţionată vineri cu 310 euro în loc de 534 euro/persoană/7 nopţi.
"Pentru destinaţia Bulgaria, preţul pentru o noapte de cazare, cu mic dejun inclus, scade vineri de la 27 euro/persoană la 12 euro/persoană, iar în ceea ce priveşte litoralul românesc, un sejur de cinci nopţi cazare cu mic dejun, la Eforie Nord, este redus de la 378 lei la 236 lei/persoană", a declarat Marius Usturoiu, manager general Mareea.
Un studiu Mareea realizat pe cele trei sezoane de Black Friday (2012 - 2014) indică faptul că mai mult de 60% dintre românii care rezervă vacanţe cu reducerile de Black Friday preferă mediul online. Dintre aceştia, 35% sunt cei care au şi plătit online, 30% prin transferuri bancare şi 35% direct în agenţii.
Conform aceluiaşi studiu Mareea, cele mai solicitate destinaţii de Black Friday sunt Grecia insulară, în special zborurile directe către Creta, Rhodos şi Zakynthos (35%), litoralul românesc (30%), Bulgaria, Spania şi Turcia (18%), Grecia continentală (12%), alte destinaţii/circuite culturale în Europa (5%).
Site-ul evoMAG propune reduceri de până la 83% la peste 40.000 de produse. Cele mai mari reduceri vor fi la telefoane mobile, tablete, laptopuri, televizoare, aparate foto-video, software, imprimante şi multifuncţionale, echipamente de reţelistică şi componente pentru PC.
Astfel, smartphone-urile vor avea reduceri de până la 50%, electrocasnicele de 70%, iar camerele video de acţiune de 83%.
Autovit.ro, site specializat în comercializarea de automobile noi şi second hand, va avea, pentru al doilea an la rând, oferte de Black Friday. Ofertele vor fi disponibile pe blackfriday.autovit.ro. Reprezentanţii Autovit nu au anunţat valoarea reducerilor.
Fashion Days, cel mai mare site de vânzări de haine din România, va avea în ziua de 20 noiembrie peste 600.000 de articole vestimentare, de la peste 1.000 de branduri, reducerile ajungând până la 90%. Valoarea totală a discounturilor oferite în acest an ajunge la 18 milioane de euro.
Utilizatorii aplicaţiilor mobile Fashion Days primesc acces exclusiv la această campanie cu patru ore mai devreme - aceştia vor avea posibilitatea să înceapă cumpărăturile joi, la ora 20.00, înainte de startul oficial de la miezul nopţii. Black Friday va continua pentru trei zile, până pe 22 noiembrie, inclusiv.
Metro Cash&Carry România oferă clienţilor săi produse la preţuri reduse, în perioadele 19-22 noiembrie şi 26-29 noiembrie. Discount-uri ajung până la 70% la la tablete, laptop-uri, telefoane, frigidere, cuptoare, maşini de spălat şi aspiratoare, jucării (40%), articole sportive (30%) şi ustensile profesionale de bucătărie (20%). De asemenea, companiile şi birourile vor beneficia, de asemenea, de reduceri speciale de 20% pentru toate tipurile de imprimante şi scaune de birou.
Operatorul de telefonie mobilă Telekom România va avea reduceri de până la 80% la sute de produse achiziţionate online, în perioada 19-22 noiembrie, de pe platformele pe care le deţine, clickshop.ro, germanos.ro şi telekom.ro.
Cele mai mari reduceri au fost anunţate de către reprezentanţii cel.ro, 95%, unele produse putând fi achiziţionate cu 1 leu. Campania de Black Friday de pe cel.ro se va desfăşura în perioada 20-22 noiembrie.
Anul acesta magazinul online şi-a dublat capacitatea de depozitare special pentru acest eveniment.
În perioada de Black Friday toate comenzile de la CEL se vor face exclusiv online, linia telefonică fiind închisă în aceste zile. De asemenea, showroom-ul va fi închis publicului larg în timpul weekendului de Black Friday.
Compania estimează că va avea vânzări de peste şase milioane de euro în perioada promoţiei.
Cea mai mare companie procesatoare de plăţi online cu cardul din România, PayU, estimează o dublare a numărului de comenzi de Black Friday, iar vânzările să depăşească 450 de milioane de lei.
"Estimăm că, din totalul comenzilor, cel puţin 25% vor fi achitate folosindu-se cardul bancar. Procentul poate fi însă depăşit datorită caracterului acestui eveniment comercial, în timpul căruia multe dintre comenzi se fac din impuls iar percepţia cumpărătorilor este că, odată plătit cu cardul, produsul va ajunge la destinatar cu siguranţă", susţine Marius Costin, CEO la PayU România.
Din punct de vedere tehnic, platforma PayU este pregătită să susţină de şapte ori mai multe tranzacţii decât s-au derulat anul trecut de Black Friday. Anul trecut, în orele de vârf ale Black Friday s-au înregistrat peste 10.000 de tranzacţii într-o singură oră.
Retailerul GadgetWorld a anunţat că evenimentul Black Friday din acest an se va desfăşura sub o nouă denumire, Sun Friday. Începând cu 2015, retailerul a iniţiat o mişcare prin care, în fiecare an, o parte din vânzările de Black Friday, de la GadgetWorld, să meargă într-o direcţie de ajutorare pentru diferite cauze, încurajându-i şi pe ceilalţi comercianţi să urmeze exemplul.
Astfel, 3% dintre vânzările din acest an realizate de firmă de Black Friday vor fi direcţionate pentru ajutorarea victimelor din clubul Colectiv.
Pentru a veni în ajutorul potenţialilor clienţi de Black Friday, Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) recomandă cumpărătorilor să nu se lase entuziasmaţi de preţurile mici şi să verifice informaţiile prezentate pe site-uri sau în magazine înainte de a achiziţiona orice produs.