"Astăzi, am avut o întâlnire cu Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Cele mai importante subiecte :
- Legea pensiilor de serviciu. Deciziile CCR trebuie respectate, iar Parlamentul trebuie sa găsească o formulă de echilibru între jurisprudența CCR și ceea ce este prevăzut în PNRR. Trebuie găsit un sistem echitabil și sustenabil.
- Atingerea țintelor PNRR. Ministerul Justiției este direct implicat în îndeplinirea jaloanelor PNRR din domeniul justiției.
- Îndeplinirea recomandărilor din Raportul din 2023 privind statul de drept. Este cel mai bun Raport al României de până acum.
- Egalitate. Am discutat amândouă și despre cauza femeilor în societate. Femeile trebuie să fie respectate și în mediul public, și în mediul privat. Și mai sunt multe de făcut în acest sens", a transmis Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
Ministrul Justiției a precizat, totodată, că i-a mulțumit șefei Reprezentanței Comisiei Europene "pentru suportul constant" pe care Comisia Europeană l-a acordat României.