„Mi se pare că facem din țânțar armăsar. E vorba, totuși, de imaginea PNL când se vorbește de premierul României. (...) Mi se pare ușor neserios, de exemplu, să dai în fiecare săptămână pe surse, în urma ședințelor tale, că ieși de la guvernare, că nu mai susții guvernarea, că ești nemulțuit de premier, că nu-ți convine ceva”, a declarat Alina Gorghiu, luni seară, la un post TV.
Precizările au fost făcute după acuzațiile din spațiul public legate de creditul de aproape 7.000 de dolari făcut în SUA, pe care nu l-a plătit. Creditul a ajuns pe mâna unei firme de recuperări, care l-a obligat, în instanță, să plătească aproape 10.000 de dolari, cu tot cu dobânzi și alte taxe.
Florin Cîțu are încă un DOSAR. A fugit din SUA și „a uitat” să plătească un credit de aproape 7.000 de dolari
Alin Gorghiu a mai precizat apoi că premierul a venit cu toate explicațiile necesare din toate informațiile pe care le știe.
„În privința lămuririlor aduse de premier, cred că au fost mai mult decât necesare, dar în limita celor pe care le știe. N-ai cum să știi despre un dosar despre care, de la momentul depunerii acțunii până azi, nu ai fost nicio secundă informat. Eu aș vrea să dăm credit în general oamenilor care spun că nu-și aduc aminte. E foarte posibil și eu să fi avut un card de credit pe care să nu-l fi închis și să curgă niște penalități. Cîțu a stat în SUA ca cetățean obișnuit mulți ani în viața de zi cu zi se pot întâmpla diverse”, a explicat Gorghiu.
Reacția lui Cîțu după scandalul datoriei din SUA: „Realitatea juridică este că acel dosar a fost respins”
Senatoarea PNL spune că atacurile pe aceste subiecte din partea colegilor de la guvernare sunt urmarea competiției interne din partidele respective. Alina Gorghiu face parte din tabăra care îl susține pe Florin Cîțu în cursa pentru șefia partidului, și nu pe actualul președinte - Ludovic Orban.
„USR-PLUS e în campanie internă”, ceea ce explică „radicalizarea mesajelor pentru a-și capacita membrii pentru unul sau altul dintre candidați”, spune Gorghiu.
„Facem parte dintr-o coaliție aflată la guvernare care se pare că e mai preocupată acum de ce a făcut Cîțu acum 20 de ani decât de agenda guvermanentală la zi. Lumea nu înțelege un lucru… Să explic ce s-a întâmplat cu acest dosar, că vi se poate întâmpla mâine și dumneavoastră. (...)
E foarte simplu ca mâine, poimâine oricine să vă dea în judecată în civil, reclamând că vi s-a spart țeava de la bloc și ați inundat vecinul de sub, dumneavoastră să nu știți, instanța să constate că nu e susținută cauza, se respinge, dumneavoastră nu sunteți informat, dar public veți fi hulit vreo două săptămâni de colegii de coaliție pentru că l-ați inundat pe vecin. Deși, repet, decizia instanței e clară”, a mai declarat Alina Gorghiu.