„La Târgu Mureş, cred că au fost două elemente extrem de importante - şi în celelalte centre universitare - dar aici cred că rezultă două concluzii deja. Una este legată de încrederea populaţiei în profesioniştii din sănătate, în cadrele didactice de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie, pentru că lucrul ăsta este cel care contează cel mai mult. Chiar îi sugerez domnului rector, dacă se poate, împreună cu directorul DSP, poate să menţină centrul de vaccinare, sigur, cu 10 fluxuri, dar e bine să fie şi simbolic un astfel de centru la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Asta este o concluzie şi cea de-a doua concluzie este legată de încrederea oamenilor în autorităţi atunci când nu există politizarea unei probleme de sănătate publică. Este vorba de interesul populaţiei aici, nu ne interesează niciun fel de apartenenţă politică, de conotaţie politică a acestei acţiuni, sănătatea publică, cum îi spune şi numele, trebuie să beneficieze întreaga populaţie, întreaga comunitate şi comunitatea mureşenilor se pare că a înţeles acest lucru foarte bine şi a utilizat aceste servicii de vaccinare”, a afirmat Alexandru Rafila.
Rafila a subliniat încă o dată importanţa vaccinării, arătând că aceasta „oferă oportunitatea de a nu ne întoarce la restricţii”.