Chiar dacă şarpelui i-ar fi fost imposibil să evadeze din terariu, la Zoo s-au închis porţile. După câteva ore, şarpele a ieşit din cuibul unde se ascunsese.
„În terarii sunt elemente de decor, pentru că şi repitlele trebuie să aibă momente în care se simt expuse şi trebuie să stea pitit. Noi, dimineaţă, când i s-a dat de mâncare şi au venit doar două exemplare, ne-am pus problema ce s-a întâmplat cu al treilea. Practic, nu există proceduri specifice pentru şerpi. Am iniţiat această procedură în linişte, am chemat specialistul care se ocupă de ei, doctorul veterinar, am sunat la 112 – au venit pompieri, jandarmii şi, în cele din urmă, a apărut şi acest al treilea exemplar. Nu a existat niciun moment vreun pericol şi nu avea cum să evadeze, pentru că terariul este foarte bine securizat şi ne-am gândit că ori e ascuns, ori a fost înghiţit de unul dintre ei, existând cazuri când două vipere s-au înghiţit, probabil de la stres sau cine ştie de ce, iar exemplarul care dispăruse era cel mai mic dintre toţi”, ne-a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Braşov.