UPDATE 7.30. Poliția belgiană a arestat 16 persoane în operațiunile declanșate după atacurile de la Paris din 13 noiembrie, dar nu l-a găsit pe Salah Abdeslam, bărbatul din Bruxelles suspectat că a jucat un rol-cheie în asaltul din Franța, a anunțat procurorul public la începutul zilei de luni.
Trei case au fost de asemenea percheziționate la Charleroi, la sud de Bruxelles. "Putem sublinia că nu s-au găsit arme sau explozibili. Abdeslam Salah nu a fost găsit" în timpul operațiunii și cele 19 raiduri s-au desfășurat "fără vreun incident notoriu", a precizat procurorul Eric Van Der Sypt citind un comunicat într-o scurtă conferință de presă.
Cu toate acestea, în timpul unei percheziții la un snack-bar în comuna din regiunea capitalei Molenbeek-Saint-Jean, cunoscută ca fief jihadist, un vehicul s-a îndreptat spre polițiști care au deschis focul de două ori, a adăugat Van Syrpt.
"Vehiculul a reușit să fugă dar a putut fi interceptat la Bruxelles. La bord, un individ rănit a fost arestat", a precizat, pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al parchetului, citat de France Presse, subliniind că este imposibil în acest stadiu să se spună dacă există o legătură între această arestare și ancheta în curs de desfășurare.
Purtătorul de cuvânt al parchetului a refuzat , "în interesul anchetei", să dezvăluie orice alt detaliu și să răspundă la întrebările jurnaliștilor prezenți.
"Șaisprezece persoane au fost arestate. Judecătorul va decide mâine dacă vor fi reținute în continuare", a mai anunțat procurorul Van Syrpt, citat de Reuters.
UPDATE 22.47. Poliţia din Belgia cere radiourilor locale să nu mai ofere detalii, în direct, despre operaţiunile de amploare desfăşurate în oraş. De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să evite să dea detalii despre locaţiile în care se află pe reţelele sociale.
UPDATE 22.00. În Bruxelles se folosesc autobuze pentru a bloca străzile, informează ITV.
UPDATE 21.34. Operaţiune de amploare a poliţiei belgiene, în centrul Bruxelles-ului. Poliţia sfătuieşte locuitorii oraşului să se adăpostească până la notificări ulterioare.
UPDATE 21.00. Poliţia a ridicat bariere pe o stradă centrală din Bruxelles, cerând clienţilor de la un restaurant aflat în apropiere să părăsească zona, informează jurnaliştii aflaţi la faţa locului.
Outside the hotel - famous arcades empty bar soldiers and, er , us pic.twitter.com/s42Trwd5F8
— alex thomson (@alextomo) 22 noiembrie 2015
UPDATE 20.44. Operaţiune de amploare a poliţiei belgiene la un hotel din centrul Bruxelles aflat în vecinătatea Grande Place, piaţa centrală. Poliţia a rugat locuitorii să nu iasă din casă şi să se îndepărteze de ferestre.
Soldaţii i-au spus unui reporter al Channel 4 News că nimeni nu are voie să iasă sau să intre în clădire, din pricina unei "reale temeri de atac terorist".
UPDATE 20.00. Premierul belgian, Charles Michel, a anunţat duminică seara, după reuniunea Consiliului Naţional de Securitate, menţinerea alertei teroriste la nivelul maxim în Bruxelles şi la nivelul 3 în restul ţării. Nivelul alertei teroriste va fi reevaluat luni după-amiază.
Prin urmare, metroul nu va circula nici luni în capitala Belgiei. În plus, toate şcolile din Regiunea Bruxelles vor fi închise luni, inclusiv şcolile superioare şi universităţile.
Premierul belgian spune că alerta teroristă la nivel maxim la Bruxelles se va prelungi şi în zilele următoare. Poliţia caută doi terorişti, unul dintre ei presupus a fi Saleh Abdeslam şi se crede că unul dintre aceştia "s-ar putea detona" în orice clipă.
UPDATE 17.40. Sediul societății belgiene de radio și televiziune Medialaan, situat în orașul Vilvoorde, a fost evacuat astăzi, după descoperirea unui vehicul suspect, relatează site-ul de știri 7sur7.be.
Societatea Medialaan, care deține printre altele posturile de televiziune VTM și 2Be și postul de radio QMusic, a confirmat că sediul său a fost evacuat, scrie reporterntv.ro.
Potrivit radioteleviziunii belgiene RTBF, un vehicul suspect ar fi fost văzut în apropiere. Personalul a fost mutat la hotelul Eurovolleycenter, situat în apropiere.
Poliția a început să verifice sediul societății de media, cu ajutorul câinilor special antrenați.
Alerta teroristă se menţine la Bruxelles! Staţiile de metrou şi magazinele sunt închise
Autorităţile belgiene au ridicat sâmbătă la nivelul maxim alerta teroristă în Regiunea Bruxelles, evocând o "ameninţare serioasă şi iminentă care necesită adoptarea unor măsuri de securitate, precum şi recomandări specifice pentru populaţie", scrie mediafax.ro.
Organizaţia de coordonare pentru analiza ameninţării (OCAM), aflată în subordinea Ministerului belgian de Interne, a făcut apel la locuitorii capitalei belgiene să evite locurile aglomerate, precum "concertele, marile evenimente, gările şi aeroporturile, transporturile în comun" şi centrele comerciale foarte frecventate. OCAM a cerut de asemenea populaţiei din Bruxelles să faciliteze controalele de securitate.
Premierul belgian, Charles Michel, a declarat sâmbătă, la finalul unei reuniuni a Consiliului naţional de securitate, că alerta teroristă a fost ridicată la nivelul maxim "în urma unor informaţii privind riscul unui atentat similar celor de la Paris", "comis în mai multe locuri, de mai mulţi indivizi cu arme şi explozibili".
Prin urmare, metroul din Bruxelles a fost închis cel puţin până duminică după-amiază, când OCAM va reevalua ameninţarea. O nouă reuniune a Consiliului de securitate este prevăzută duminică.
Ambasada Statelor Unite i-a sfătuit pe cetăţenii americani din Belgia să rămână în case, iar Comandamentul european al SUA a restricţionat accesul personalului militar şi contractual în oraş pentru 72 de ore.