Scara riscurilor nu este cunoscută public, fiind prezentată drept "un instrument intern care permite organizaţiilor de securitate să informeze în legătură cu nivelul ameninţării în Canada", a declarat Jean-Christophe de Le Rue, un purtător de cuvânt al ministrului pentru Securitate Publică Steven Blaney.
"Decizia de a ridica acest nivel este legată de creşterea în ansamblu" a conversaţiilor organizaţiilor islamiste radicale, cum ar fi grupările Statul Islamic (SI), al-Shabaab din Somalia sau Al-Qaida, a adăugat el.
Prin ridicarea cu o treaptă a acestui nivel de alertă, Canada apreciază că "un individ sau o grupare din Canada sau din străinătate are intenţia şi capacitatea de a comite un act terorist", potrivit sursei citate.
Această decizie a fost luat după ce un tânăr din Quebec, în vârstă de 25 de ani, a lovit luni mortal cu maşina un militar, înainte de a fi împuşcat de poliţie, pentru o faptă calificată drept act terorist de către Guvernul canadian.
Purtătorul de cuvânt al lui Blaney a precizat că ridicarea nivelului de alertă "nu reiese dintr-o ameninţare precisă".