În prezent, amenzile pot fi aplicate doar dacă sunt constatate de Poliția Rutieră fie în timp real, fie pe înregistrarea radar.
Inițiatorul proiectului de lege, deputatul Mihai Botez, spune că modificarea codului rutier este necesară pentru prevenirea accidentelor, dar și pedepsirea șoferilor agresivi.
"M-am inspirat după legislația din Marea Britanie, unde acolo există platforme pe care cetățenii, participanții la trafic pot să încarce clipuri, pot să dea o declarație cum că au fost martori și pot să vină în justiție, dacă va fi cazul, și că-și asumă veridicitatea acelor fapte," a declarat inițiatorul, potrivit Radio România Actualități.
În paralel, guvernul a publicat proiectul unei ordonanțe de urgență care cuprinde mai multe modificări ale Codului Rutier pentru prevenirea și combaterea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool și droguri, dar care include și posibilitatea ca poliția să folosească înregistrările de pe camerele de bord ale mașinilor.