Șefa Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky, a anunțat că în cel puţin 15 state americane au fost depistate cazuri de contaminare cu varianta Omicron de coronavirus.
„Avem cunoştinţă de mai multe zeci de cazuri şi le urmărim îndeaproape.În fiecare zi, din ce în ce mai multe cazuri probabile ne sunt semnalate, astfel încât numărul infectărilor cu Omicron va creşte cu siguranţă", a spus dr. Rochelle Walensky într-un interviu pentru ABC, relatează Reuters..
Printre statele afectate de Omicron figurează California, Colorado, Connecticut, Maryland, Massachusetts, Minnesota, New York, Pennsylvania, Utah, Washington şi Wisconsin.
Şefa CDC a subliniat însă că varianta Delta a rămas predominantă în Statele Unite.
Din cele 90.000-100.000 de cazuri înregistrate zilnic, 99,9% sunt legate de varianta Delta, a mai spus șefa CDC, potrivit agerpres.ro.