Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată, a anunţat înaltul comandament al armatei sud-coreene într-un comunicat, fără alte detalii, potrivit AFP, citată de Agerpres..
Paza de coastă japoneză a confirmat, de asemenea, lansarea.
Japonia le-a cerut marţi locuitorilor din anumite zone să evacueze casele şi să meargă la adăposturi, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată.
"Coreea de Nord pare să fi lansat o rachetă. Vă rugăm să vă deplasaţi spre clădiri sau în subteran", a declarat guvernul nipon într-o alertă care, potrivit televiziunii naţionale NHK, priveşte două regiuni din nordul ţării.
Phenianul, care deţine arme nucleare, a început în acest an o campanie intensivă de testare a armamentului care a culminat săptămâna trecută cu patru tiruri de rachete balistice cu rază scurtă de acţiune.
Seul, Tokyo şi Washington au efectuat pe 30 septembrie exerciţii trilaterale antisubmarin pentru prima dată în ultimii cinci ani, la câteva zile după ce forţele navale americane şi sud-coreene au desfăşurat exerciţii la scară mare în largul Peninsulei Coreene.
Coreea de Nord, care este supusă sancţiunilor ONU pentru programele sale de armament, caută, în general, să obţină un impact geopolitic maxim pentru testele sale, alegând momentul care i se pare cel mai oportun.