Conducerea Direcției a precizat că proba de lapte crud luată din automat a fost trimisă pentru analiză la laboratorul de specialitate din București, iar rezultatele indică prezența de Escherichia Coli verotoxigenă, scrie Agerpres.
'Automatul de lapte este proprietatea unei exploatații de bovine înregistrate și care alimentează zilnic acest automat cu lapte de producție proprie. Infecția provine ori de la un animal bolnav, ori se datorează nerespectării normelor de igienă din timpul mulsului, a transportului de lapte sau lipsa de dezinfecție regulată și eficientă a automatului de lapte', se menționează într-un comunicat de presă al DSVSA.
Conducerea instituției nu a făcut alte precizări legate de proveniența laptelui, menționând că ancheta e în curs de desfășurare.
Pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor, DSVSA Covasna a interzis comercializarea laptelui crud provenit din această fermă până la demonstrarea, prin noi analize, a conformității laptelui. De asemenea, a dispus ca, până la reglementarea situației, laptele să fie trimis la o unitate de procesare pentru a fi prelucrat termic, pasteurizat, și a solicitat să se ia de urgență măsura igienizării și dezinfectării aparatelor de muls, a spațiului în care se colectează laptele, precum și a automatului de lapte, verificarea stării de sănătate a animalelor și a angajaților și verificarea conformității brânzeturilor obținute din acest lapte.
Conducerea DSVSA recomandă persoanelor care achiziționează lapte crud din automate ca, înainte de a-l consuma, să îl fiarbă cel puțin zece minute.
DSVSA va continua controalele pentru determinarea prevalenței Escherichia Coli verotoxigenă în produse alimentare de origine animală, prin prelevarea și analizarea de probe din carne de bovine și ovine, carne tocată și carne preparată, precum și din laptele crud și produsele din lapte crud.