Site-ul de internet al guvernului de la Londra a informat pentru scurt timp marţi dimineaţa că nu se pot face testări în centre din toate regiunile Angliei.
Executivul britanic afirmă că se găsesc în continuare truse de testare livrate la domiciliu, care ajung de obicei a doua zi după comandă.
Celor care doresc să îşi facă teste li se recomandă să încerce mai târziu dacă nu pot obţine teste, care nu vor fi disponibile prin liniile telefonice de asistenţă.
Marţi au intrat în vigoare în Regatul Unit noi instrucţiuni pentru cei care au intrat în contact cu purtători de coronavirus. Cei vaccinaţi cu două doze trebuie să facă zilnic un test rapid timp de şapte zile de la contact.
Cei testaţi pozitiv sau care prezintă simptome de COVID-19 trebuie să se izoleze, la fel ca nevaccinaţii care "nu sunt eligibili pentru această nouă politică de testare zilnică", arată site-ul de internet al guvernului.
Teste rapide nu se mai pot însă comanda de pe site-ul guvernului de două zile, deşi se pare că dimineaţa devreme au fost disponibile câteva. Doritorii erau informaţi că nu există teste pentru livrare la domiciliu, ci doar pentru ridicare din farmacii.
Miniştrii au insistat că nu există probleme cu furnizorii, ci doar presiuni asupra sistemului de livrare a testelor şi au încurajat ridicarea testelor de la farmaciile locale. Multe persoane au afirmat însă că stocurile unor farmacii sunt epuizate.
În Regatul Unit a crescut şi cererea de doze de vaccin pentru doza de supra-rapel (doza ''booster''); cozile presupun aşteptări de câteva ore la clinicile fără programare, iar sistemul naţional de programări a fost suprasolicitat luni, când au devenit eligibili pentru supra-rapel cei în vârstă de peste 30 de ani.
Cu toate acestea, sistemul public de sănătate din Anglia a afirmat că s-au făcut 14 programări pe secundă la vaccinare şi s-au rezervat 390.000 de doze pentru supra-rapel.
De miercuri, vor fi eligibili pentru supra-rapel toţi cei care au împlinit 18 ani.