Alergii la fructe de padure. Cunoastem cu totii faptul ca acestea contin o multitudine de vitamine si minerale, insa haideti sa aflam si aspecte mai putin cunoscute, precum si pericolul pe care il pot prezenta fructele de padure la copii.
De la ce varsta ii dam copilului fructe de padure
Desi fructele de padure contin o multime de vitamine si minerale si in special antioxidanti, este bine sa le administrati cu precautie, in cazul in care cunoasteti un eventual teren alergic al copilului (eventuale alergii la alte alimente), un istoric familial de alergii sau chiar pre-existenta astmului bronsic (sau a iritatiilor pielii, eventual urticarii ).
Se pare ca in cazul acestora, varsta cea mai potrivita este dupa 2 ani, spre deosebire de copiii fara aceste probleme care le pot primi in alimentatie chiar de la inceputul diversificarii - 6 luni, iar cantitatea trebuie crescuta treptat (incepeti cu o bucata mica pentru a verifica potentialul alergenic). Medicii recomanda sa urmariti cel putin 3 zile dupa administrarea lor eventuale reactii ale organismului (inainte de a incerca un nou aliment), in special umflarea limbii si a fetei, eczema, wheezing si probleme respiratorii, crampe abdominale, varsaturi si diaree. Daca apar aceste simptome, trebuie sa apelati de urgenta la medic, scrie qbebe.ro.
Pericolele consumului fructelor de padure la copii
Studiile au demonstrat in plus ca fructele de padure preparate termic prezinta un risc alergen mai redus, cauza identificata fiind chiar proteina responsabila de coloritul intens (care prin fierbere/coacere este alterata).
Apoi, desi majoritatea studiilor nu includ fructele de padure printre cauzele cel mai des intalnite ale alergiilor, semintele pe care le contin (in special capsunile si macesele) confera de fapt acest caracter nedorit si, pe langa faptul ca sunt imposibil de eliminat din fruct inainte de consum, nici nu sunt digerabile, putand fi identificate in scaunul copilului.
Retineti si faptul ca in cazul copiilor de varsta mica, din cauza dimensiunii extrem de reduse, fructele de padure prezinta si un potential mare de inecare, prin urmare se recomanda felierea/pasarea lor inainte de consumul efectiv (cel putin pana la varsta de 3 ani). Nu in ultimul rand, exista o serie de fructe de padure otravitoare, prin urmare nu consumati niciun fruct de provenienta incerta, in special daca este vorba de bobite mici de culoare rosie. Daca voi sau copiii ingerati mai mult de trei astfel de fructe puteti experimenta greata, diaree, varsaturi, ameteala, iar cei mici in plus si tahicardie. Apelati de urgenta la medic daca copilul a ingerat fructe otravitoare.
Daca achizitionati fructe de padure din magazine, este important sa le curatati bine (cu multa apa), deoarece pot contine cantitati mari de pesticide.
Alergii la fructe de padure. Capsunele
Controversele cel mai des intalnite privesc chiar capsunile, deoarece sunt cel mai des utilizate de parinti in alimentatia copilului si, de altfel, cele mai accesibile, fiind usor de achizitionat in orice anotimp. Desi unii specialisti considera varsta de 2 ani drept optima pentru introducerea lor in dieta copilului, altii sunt de parere ca momentul inceperii diversificarii este cel potrivit. In cazul alergiei alimentare la aceste fructe, sistemul imunitar al copilului va secreta histamine, deoarece percepe compozitia lor drept daunatoare. Daca si voi sunteti alergici la capsune, sunt sanse mari ca si cel mic sa dobandeasca aceasta predispozitie (conform Universitatii Maryland), mai ales daca acesta sufera si de alte alergii. Principalele probleme care apar sunt mancarimi, iritatii si umflarea extremitatilor, inclusiv a ochilor si chiar stranut si mai rar apare socul anafilactic cu simptomele prezentate mai sus. Alergia la capsuni este usor de diagnosticat prin intermediul unui test cutanat si tratamentul consta in evitarea lor (inclusiv a produselor ambalate care pot contine urme din acestea).
Alergii la fructe de padure. Zmeura
Si acestea reprezinta o excelenta sursa de fibre vegetale datorita semintelor (peste 6g din 100 g de fructe) si a vitaminei C. Contin de asemenea folati si vitamina E. Deoarece nu au un gust prea dulce, mai ales cand nu sunt foarte coapte, copiii le pot servi cu zahar suplimentar pe deasupra. Comparativ cu capsunile, au un aport caloric mai mare, de 225 kJ la 100 g de fructe.
Alergii la fructe de padure. Murele
Extrem de asemanatoare cu zmeura, murele sunt bogate in vitamine, antioxidanti si minerale cum sunt calciul si manganul. S-a constatat faptul ca impreuna cu zmeura, mere, banana, portocale, cirese, rosii, afine si stuguri rosii ajuta la tratamentul astmului si chiar al diabetului la copii. Sunt usor de consumat, deoarece nu necesita decojire, iar zaharurile continute confera energia necesara organismului in mod natural.
Alergii la fructe de padure. Afinele
Afinele sunt cu atat mai dulci la gust cu cat au culoarea mai inchisa, reprezentand de asemenea o sursa buna de vitamina C si de fibre vegetale. Un studiu recent efectuat asupra copiilor afectati de tumori a constatat faptul ca acestea pot inhiba cresterea vaselor de sange din tumori, aceste proprietati fiind datorate continutului mare de antioxidanti.
Alergii la fructe de padure. Merisoarele
Sucul de merisoare s-a dovedit eficient in prevenirea adeziunii bacteriilor cum este Escherichia coli din epiteliul vezicii urinare (desi nu sunt dovezi certe in ceea ce priveste copiii). Sucul de merisoare este sigur pentru consumul copiilor si aciditatea sa reduce palatabilitatea celor mici (acea calitate a acestuia de a satisface gustul si preferinta celui care il consuma). Merisoarele contin flavonoide, antocianine, catehine si terpenoide si acizi organici, acidul benzoic fiind corelat cu prevenirea proliferarii bacteriene la nivelul tractului urinar. Trebuie consumate insa cu moderatie, deoarece in cantitati mari pot duce la diaree.
Alergii la fructe de padure. Macesele
Macesele contin licopen, un antioxidant important si puternic care previne oxidarea lipoproteinei de densitate mica si a multor membrane celulare. Licopenul din macese difera ca distributie izomerica prin comparatie cu cel din alte surse ca rosiile sau grepfruit-ul rosu. Macesele contin de asemenea vitamina A si B, acizi grasi esentiali si flavonoide. Au efect anti-inflamator si antioxidant, prin urmare sunt des intrebuintate la copii in prevenirea racelii sau a gripei. Trebuie sa retineti insa ca prezinta un potential alergen ridicat datorita pufului din interiorul fructului care trebuie inlaturat inainte de consum (se consuma practic doar coaja lor).
Alergii la fructe de padure. Catina
La fel ca macesele, vorbim de fructe autohtone si extrem de benefice. Un fruct de catina contine de 10 ori mai multa vitamina C decat portocala, iar aciditatea lor incetineste digestia, ceea ce asigura o senzatie de satietate mai indelungata. Catina este intrebuintata din vremuri stravechi pentru tratamentul tusei, a problemelor digestive, febrei, inflamatiei, racelii, afectiuni ale organelor (plamani, inima, ficat), chiar a problemelor metabolice sau ale pielii. Acest fapt se datoreaza actiunii de regenerare a pielii si mucoaselor, imbunatatirea sistemului imunitar si reducerea oxidarii si intaririi sistemului cardiovascular.