EXIT POLL: 23% DIN VOTURI PENTRU PARTIDUL LUI POROŞENKO
Al doilea clasat în EXIT POLL este partidul premierului. Potrivit primelor rezultate, va intra în Parlamentul ucrainian și naționaliștii din "SVOBODA".
Partidele prooccidentale au înregistrat o victorie zdrobitoare la alegerile legislative anticipate din Ucraina, pe fondul conflictului armat cu rebelii proruşi din est, arată duminică sondajele efectuate la ieşirea de la urne, notează Mediafax.
Blocul preşedintelui Petro Poroşenko şi alte patru mişcări prooccidentale, între care naţionaliştii, au obţinut împreună aproximativ 70 la sută din voturi, potrivit sondajului care se referă la jumătatea din Parlament aleasă prin scrutin proporţional şi realizat de trei institute de sondare a opiniei publice.
Blocul Poroşenko s-a clasat pe primul loc cu 22 la sută din voturi, urmat de Frontul Popular al premierului Arseni Iaţeniuk (21 la sută) şi de mişcarea Samopomici condusă de primarul Liovului (13 la sută).
Partidul naţionalist Svoboda şi cel al fostului premier Iulia Timoşenko au obţinut fiecare 6 la sută din voturi, depăşind la limită pragul electoral de 5 la sută.
Sunt primele alegeri parlamentare după înlăturarea lui Viktor Ianukovici. Peste 30 de milioane de ucraineni au fost chemaţi la urne pentru a alege cei 450 de parlamentari ai Radei din Kiev.
Pe listele de vot sunt 29 de partide, iar favorit este Blocul Politic al preşedintelui Poroşenko. Pentru oligarhul Poroşenko, în calitate de preşedinte, alegerile parlamentare sunt foarte importante. Potrivit Constituţiei Ucrainei, Parlamentul şi Guvernul au mai multă putere decât preşedintele.
Blocul politic al lui Poroşenko, condus de fostul boxer Vitali Kliciko, ar obţine în jur de o treime din voturi la alegerile parlamentare anticipate din Ucraina, potrivit sondajelor.
Programul partidului propune 60 de reforme şi promite o îmbunătăţire a nivelului de trai. Chiar dacă promisiunile au ecou în rândul ucrainenilor, analiştii politici internaţionali cred că vor fi imposibil de realizat. Pentru a obţine majoritatea în Parlament, Blocul Politic va fi nevoit, cel mai probabil să se alieze cu alte partide pro-occidentale.
Partidul Radical Populist al lui Oleg Liaşko şi Frontul Popular condus de premierul Arseni Iaţeniuk sunt cotate cu câte 10% din şanse. Partidul Batkivşina al fostului premier Iulia Timoşenko este susţinut de 7,5% dintre alegători, potrivit sondajelor. Timoşenko a anunţat deja că se va alia cu Poroşenko în noul Parlament.
Marele perdant al alegerilor se anticipează că va fi "Blocul de Opoziţie", grupul foştilor susţinători ai preşedintelui alungat de la putere Victor Ianukovici. Potrivit sondajelor, nu este sigur că formaţiunea va reuşi să treacă pragul electoral. În aceeaşi situaţie se află şi Partidul Comunist din Ucraina. Soarta lor depinde însă de ce vor face până la urmă cei 30 la sută dintre alegătorii indecişi.
Separatiştii proruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk, cărora Kievul le propune "un statut special", au refuzat să participe la scrutinul din 26 octombrie. Ei au anunţat organizarea propriilor alegeri legislative şi prezidenţiale pe 2 noiembrie. Ucraina va avea deschise şase secţii de votare şi în Rusia.
Şi la Bucureşti, ucrainenii vor putea vota între orele 8 şi 20, la sediul ambasadei din bulevardul Aviatorilor.