Această dispoziţie există deja în legislaţiile altor ţări, precum Australia, India, Nepal şi Noua Zeelandă.
Proiectul de lege înaintat de marea coaliţie dintre conservatori şi social-democraţi a fost votat doar de deputaţii majorităţii.
Liberalii, în schimb, au fost de părere că textul nu este complet, mai ales din cauza faptului că apartenenţa la acest "al treilea sex" trebuie dovedită printr-o adeverinţă medicală sau printr-o declaraţie pe proprie răspundere.
Tribunalul constituţional federal german a cerut, pe 8 noiembrie, ca în documentele administrative să poată fi înscrisă o altă menţiune decât "bărbat" sau "femeie". Tribunalul a dat ca termen sfârşitul anului 2018 pentru ca deputaţii să se exprime asupra acestei menţiuni, care va fi adăugată în registrele de naşteri.
Din mai 2013, în Germania există posibilitatea de a nu completa în acte câmpul dedicat sexului. În mai 2018, în Olanda, un cetăţean a obţinut în justiţie dreptul de a nu fi identificat în actul de naştere ca bărbat sau femeie.
Potrivit statisticilor ONU, între 0,05% şi 1,7% din populaţia mondială se declară intersex.