A doua parte a documentarului pe teme ecologice, An Inconvenient Sequel: Truth or Power, începe cu un clip ce prezintă imagini din campania prezidențială a lui Donald Trump, care ironizează tema încălzirii globale.
„Ar fi trebuit să fie 21 de grade astăzi, dar înghețăm! Pentru că tot vorbim despre încălzirea globală: unde este când ai nevoie de ea?”
Deși gluma lui Trump pare să fi fost apreciată de susținătorii din public, pentru Al Gore, naratorul și producătorul documentarului, nu este o chestiune de luat în derâdere.
Trailerul continuă cu imagini ale unor incendii și inundații masive din diferite zone ale globului, în timp ce glasul lui Trump se aude pe fundal, promițând reducerea fondurilor alocate pentru combaterea schimbărilor climatice.
În ziua în care a fost lansată partea a doua, Donald Trump semna un ordin executiv care stipulează reducerea obligațiilor guvernamentale în privința problemelor climatice. Sincronizarea a scos, astfel, în evidență laimotivul filmului și pe Trump ca personaj negativ.
Îndemnul documentarului este „Luptă ca și cum întreaga lume depinde de asta!”. Deși este prea devreme să se facă speculații cu privire la succesul celei de-a doua părți, An Inconvenient Truth, lansat în 2006, a avut încasări de peste 24 de milioane de dolari doar în SUA, câștigând chiar și două premii Oscar.