O angajată a unei primării a întocmit în fals un certificat de divorț și i-a atribut și un număr fals, dar nimeni nu știut până când bărbatul a vrut să se recăsătorească și a depus actele, tot la Primăria Aninoasa, din Hunedoara, potrivit Alba 24.
Concret, bărbatul s-a căsătorit pentru prima dată în 2001, iar în 2015 a decis că dorește să divorțeze. Soții s-au prezentat la sediul Primăriei Orașului Aninoasa și au depus actele necesare în fața ofițerului de stare civilă, achitând şi suma de 500 de lei.
După cele 30 de zile impuse de lege, s-au întors la primărie, unde ofițerul de stare civilă le-a eliberat certificatului de divorț. Femeia s-a recăsătorit în Spania, în anul 2018, iar bărbatul a vrut de asemenea să își refacă viața în 2020.
„În data de 17.07.2020 s-a deplasat la Primăria orașului Aninoasa pentru a înregistra cererea de căsătorie, prilej cu care i s-a adus la cunoștință că nu a fost desfăcută căsătoria cu fosta nevastă.
Persoana vătămată a solicitat informaţii în scris, iar din adresa primăriei orașului Aninoasa rezultă că certificatul de divorţ nu a fost înregistrat în Registrul pentru înregistrarea cererilor de divorţ şi nici în Registrul pentru evidenţa certificatelor de divorţ”, se arată în motivarea instanței.
Toată încurcătura a fost provocată de ofițerul de stare civilă.
„A recunoscut comiterea faptei, (...) referitor la dosarul de divorț întocmit, a precizat că după ce a primit documentele a omis să le înregistreze în evidenţele de la starea civilă, iar după cele 30 de zile, când s-au prezentat din nou numiții, a constatat că nu era înregistrat şi semnat de conducerea Primăriei. Fiindu-i teamă să nu fie reclamată, a întocmit în fals certificatul de divorţ şi i-a atribuit număr fals. A doua zi le-a înmânat celor doi foşti soţi certificatul de divorţ, conţinând date false. Inculpata a menţionat că a procedat în acest fel deoarece nu mai avea timpul fizic necesar să refacă toate actele, întrucât numita urma să plece în străinătate. Inculpata a recunoscut că nu a respectat procedura prevăzută de fișa postului deoarece ştia că numerele de înregistrare alocate sunt false”, se mai arată în motivarea instanței.
Ofițerul de stare civilă a fost condamnat la zece luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, la Judecătoria Petroșani.
La Curtea de Apel Alba Iulia, pe 2 octombrie 2022, magistrații au decis încetarea procesului față de fosta angajată a primăriei precum și anularea documentului făcut de aceasta. De asemenea au retrimis la Judecătoria Petroșani dosarul pentru a se judeca în civil, deoarece foștii soți au cerut daune morale și materiale. Decizia de la Alba Iulia a fost definitivă.