Există un cod de patru litere pe care nimeni nu şi-l doreşte pe biletul de avion, deoarece înseamnă că pasagerul este supus unui control suplimentar de securitate, scrie Independent, citat de Mediafax.
Este vorba despre SSSS.
SSSS înseamnă ”Secondary Security Screening Selection”/ ”Selecţia Secundară pentru Scanare de Securitate” şi obligă pasagerul la o căutare aprofundată a pungilor, la scanarea în plus a corpului şi, uneori, la un mic interogatoriu cu privire la planurile de călătorie.
Administraţia pentru Securitatea Transporturilor a declarat că cei care sunt nevoiţi să treacă prin acest procedeu suplimentar sunt aleşi de programul ”Secure Flight” cu ajutorul unei baze de date a agenţiilor de transport persoane. De asemenea, sunt vizate de acest program persoanele care îşi cumpără un bilet doar dus, cele care achiziţionează în ultimul moment un loc pentru o cursă aeriană sau călătorii care se întorc dintr-o ţară cu risc ridicat.
În plus, un purtător de cuvânt al TSA a declarat că pasagerii primesc codul SSSS dacă apar pe o listă de urmărire a FBI, numită Selectee List, dar alţii primesc codul la întâmplare.
Programul ”Secure Flight” a fost implementat în 2010 ca urmare a legilor care au intrat în vigoare după 11 septembrie. Cu toate acestea, codul a fost văzut pe biletele de îmbarcare înainte de acel moment, astfel încât se crede că acest cod a fost folosit şi în cadrul unui program anterior.