Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au anunţat că a fost identificat afganul acuzat că l-a omorât pe un imigrant, tot afgan, pe o stradă din Timişoara. Autorul crimei nu a fost încă prins.
Autorul crimei de la Timişoara este un tânăr afgan în vârstă de 27 de ani. Poliţia a făcut publică imaginea sa, cerându-le cetăţenilor să sune imedia la 112 dacă îl văd pe suspect.
„Facem apel la cetăţeni, ca oricine recunoaşte această persoană din fotografie sau poate oferi informaţii cu privire la aceasta, să apeleze de îndată Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, este apelul IPJ Timiş.
Poliţia le-a mai cerut cetăţenilor ca, la întâlnirea bărbatului în spaţiul public, să păstreze distanţa şi să evite orice interacţiune cu acesta. După identificarea afganului acuzat de crima de la Timişoara, procurorii au anunţat că a fost cerută arestarea în lipsă a suspectului de omor. De asemenea, procurorii au anunţat cum a avut loc crima dintre migranţi, la Timişoara.
„În fapt, s-a reţinut că în cursul după-amiezii de 19.04.2021, în jurul orei 1636, inculpatul A.F., cetăţean afgan, în timp ce se deplasa alături de alţi trei migranţi afgani, pe bulevardul Republicii din Timişoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuţit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital. În prealabil, în acelaşi context, inculpatul A.F. ar fi aplicat o lovitură de cuţit şi unui alt migrant, respectiv persoanei vătămate K.N., lovitură soldată cu o plagă înjunghiată care a impus internarea acestuia, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.