Experţii susţin că igiena dentară ar trebui să fie promovată drept metodă de contracarare a Alzheimerului, dacă această legătură va fi confirmată şi de studiile viitoare.
Infecţia gingivală sau parodontoza apare atunci când creşterea plăcii dentare conduce la apariţia inflamaţiilor şi a infecţiilor.
Cercetătorii cred că inflamaţiile apărute ca urmare a problemelor gingivale ar putea afecta sănătatea creierului.
S-a demonstrat, deja, că infecţiile gingivale se fac vinovate pentru apariţia afecţiunilor cardiace şi a mortalităţii cauzate de cancerul dezvoltat la vâsrte foarte mici, iar o serie de studii precedente arată că pacienţii diagnosticaţi deja cu demenţă cunosc o degradare mai rapidă sub influenţa infecţiilor gingivale, scrie Gândul.
Studiul prezentat în publicaţia Daily Mail a fost realizat de cercetătorii din Taiwan. În cercetare au fost implicate 9.300 de persoane diagnosticate cu paradontoză cronică. Aceste cazuri au fost comparate cu cele ale altor 18.700 de participanţi care nu aveau niciun fel de problemă gingivală.
După 10 ani, 115 participanţi care erau diagnosticaţi cu infecţii gingivale dezvoltaseră Alzheimer. Astfel, rezultatele arată că în cazul pacienţilor cu probleme gingivale riscul de apariţie a demenţei creşte cu 70%, de-a lungul vieţii lor.
Totuşi, cercetătorii susţin că este nevoie şi de alte studii care să conducă la această ipoteză pentru ca ea să fie verificată şi luată în seamă pentru ceea ce înseamnă viitorul în tratarea demenţei.