Decizia magistraţilor este definitivă şi, totodată, în acelaşi dosar, fostul membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Zaharia Lefter, a fost pus sub control judicar pentru 60 de zile de către Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Pentru Zaharia Lefter, decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au începerea urmăririi penale pe numele lui Horia Simu în data de 3 iulie 2015, afaceristul fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Tot atunci, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Cătălin, Iuoraş Mihnea Remus şi Nicolescu Ionela Mihaela, preşedinte, vicepreşedinte şi membri în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
De asemenea, măsura începerii urmăririi penale s-a luat şi pentru Hanu Florin Alexandru, expert evaluator, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Astfel, în ordonanţele de reţinere ale procurorilor se arată că, în cursul lunii ianuarie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.
Concret, în februarie 2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acuzaţi în dosar, au aprobat un raport de evaluare, întocmit de expertul evaluator Hanu Florin Alexandru, în care valoarea totală la care a fost evaluat un teren de 97.509 metri pătraţi din Bucureşti, Cartierul Militar, s-a ridicat la peste 55 de milioane de euro. Astfel au facilitat obţinerea despăgubirii, în acelaşi cuantum, de către omul de afaceri Horia Simu.
Constantin Zaharia Lefter, de asemenea membru în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost reţinut ieri pentru 24 de ore pentru aceleaşi fapte ilegale, fiind acuzat de abuz în serviciu.