Vorbim de un om de afaceri canadian, stabilit în România. Firma lui s-a clasat pe primul loc la procedura de achiziție a Ministerului Sănătății, pentru a furniza aproape 100 de milioane de măști persoanelor nevoiașe. Această firmă a fost înființată de două offshore-uri din Cipru, în 2019. Capitalul social este de 9.500 de euro și nu este precizat numărul angajaților. Principalul domeniu de activitate al acestei firme este dezvoltarea imobiliară. Abia pe 1 aprilie 2020 și-a schimbat domeniul de activitate în comerțul cu produse farmaceutice. O săptămână mai târziu, omul de afaceri Canadian anunța pe pagina sa de Facebook că a reușit o achiziție uriașă, numai puțin de 90 de milioane de măști din China. Firma canadianului a câștigat un contract cu statulîn valoare de 15,3 milioane de euro plus TVA.
Afacerist canadian controversat, milioane din banii publici
Băieții deștepți fac bani și în perioada pandemiei. Un afacerist controversat a câștigat un contract cu statul de peste 15 milioane de euro pentru achiziția de măști care vor ajunge la persoanele nevoiașe. Asta în condițiile în care firma sa a fost înființată de două companii offshore din Cipru.