Firma prin care Mugur Isărescu produce şi comercializează vinuri a realizat în 2014 afaceri de aproape 650.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Aceasta este o cifră record înregistrată de firma Măr Srl, după ce în 2013 afacerile au fost de 530.000 de euro, iar în 2012 au depăşit uşor pragul de 600.000 de euro, arată Economica.net.
Din 2007 încoace, afacerea cu vin merge doar pe profit. 40 de hectare de viţă de vie sunt exploatate la Drăgăşani, unde există şi un magazin de desfacere. În urmă cu doi ani a fost construit şi un depozit de vin la crama din Drăgăşani a guvernatorului.
Averea lui Mugur Isărescu este verificată de ANI în urma unei sesizări conform căreia guvernatorul ar avea un credit la Volksbank, pe care l-ar fi trecut în declaraţia de avere din 2007, însă în declaraţiile ulterioare ar fi notat doar creditul de aproape 700.000 de lei, fără a mai menţiona numele băncii,
Potrivit declarației de avere, Mugur Isărescu deține, pe lângă afacerea cu vinuri, trei terenuri intravilane, o casă, un apartament şi o casă de vacanţă, bijuterii de peste 62.000 de euro, o colecţie numismatică de 40.000 de euro și şase conturi cu peste 339.000 de lei.