"Azi, la întâlnirea organizată la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj cu primarii localităţilor unde există pieţe agroalimentare, am identificat împreună soluţii adecvate pentru ca activitatea în pieţele agroalimentare şi accesul producătorilor de produse româneşti să se realizeze fără expunerea la riscul de contaminare cu virusul SARS-CoV-2. În urma unei evaluări punctuale a fiecărei pieţe agroalimentare aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, s-a avut în vedere aplicarea unor variante de funcţionare, în funcţie de specificul pieţei", a transmis Adrian Oros.
În direct la Realitatea PLUS, acesta a precizat că măsurile anticoronavirus trebuie întărite pentru că este o situație epidemiologică gravă. ”Eu sunt convins că primarii vor găsi soluții astfel încât producătorii să-și vândă marfa și consumatorii să găsească produsele în piețe. La Cluj, unde piețele au permis și pereții au putut fi detașați, s-au deschis. Unde nu s-a putat, mesele au fost mutate în spații deschise astfel încât nciun producăror nu va avea de suferit. Sunt convins că deja primarii și administratorii de piețe bine intenționați au găsit măsuri pentru ca producătorii să nu aibă de suferit”, a declarat Adrian Oros.
„Eu readuc aminte tuturor că în perioada stării de urgenţă, când nimeni nu cerea închiderea pieţelor şi unii primari, tocmai pentru ca să saboteze măsurile pe care Guvernul atunci le lua, au închis pieţele, am ieşit public şi am spus că aceste pieţe trebuie lăsate deschise, cu respectarea tuturor normelor privind prevenirea acestei viroze. Acest lucru l-am făcut atunci deşi nu era campanie electorală, pentru că era necesar, era o altă situaţie epidemiologică. Acum trebuie să întărim şi că înăsprim măsurile, să restricţionăm circulaţia oamenilor pentru că e o altă situaţie epidemiologică. Eu sunt convins că toţi primarii responsabili şi administratorii de pieţe vor găsi soluţii.
Sunt soluţii şi dacă pieţele sunt deschise, şi dacă sunt în spaţii semi-deschise, şi dacă pieţele, unele dintre ele sunt în spaţii mici, închise, sunt soluţii pe care le-am identificat şi sunt convins că în zilele următoare peste tot se vor găsi soluţii”, a mai spus ministrul.