„Am avut o discuție cu domnul Chirițoiu încă de anul trecut. Decizia de sancționare a producătorilor de ouă a fost luată înainte de a deveni eu ministrul Agriculturii. I-am spus că nu are bază amenda. Să acuzi o asociație profesională în care se discută exact chestiunile și problemele producătorilor, încalcă dreptul la liberă asociere. Nu am văzut încă decizia vizavi de crescătorii de carne. Am avut discuții cu Chirițoiu, el trebuie audiat în Parlament, iar la final să ne prezinte toate datele. Avem un sector al cărnii de pasăre care merge bine și chiar ăsta trebuie controlat. I-am cerut domnului Chirițoiu să stăm de vorbă cu fermierii pentru ca aceștia să știe ce este de făcut ca să nu mai încalce legislația. Fermierul român nu are pregătirea de specialitate anticoncurențială. Ei de aceeea își fac aceste asociații, pentru a se informa.
Sper ca această anchetă să arate că nu au fost încălcate regulile. Este un sector în care România stă bine, iar în actualul cotext este nevoie de menținerea producției la un nivel ridicat. Rolul Consiliului Concurenței este să găsească cele mai bune soluții pentru sprijiirea fermierilor. Inclusiv schemele de ajutor de stat, semnate de cei de la Consiliul Concurenței, ar trebui să fie mai repede trimise. Avem nevoie de colaborare între instituții. Important este să facem prevenții. Sper ca în perioada următoare așa să se întâmple. S-a pus, cumva, o pată nemeritată pe obrazul fermierului români. Sunt oameni care își îngroapă 10 luni de zile banii în pâmânt. Acești oameni muncesc 366 de zile pe an, nu au sărbători”, a declarat Adrian Chesnoiu în emisiunea „Legile Puterii”.
În plină criză alimentară, producătorii de carne de pui ar putea fi amendați. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Consiliului Concurenței. Bogdan Chirițoiu a fost audiat în Parlament și pentru amenzile pe care le-a dat producătorilor de ouă. Patronii de benzinării par să fie, în schimb, favorizați de Consiliul Concurenței. Șeful instituției spune că investigațiile în privința creșterii prețului la carburanți ar putea dura ani. A fost subiectul principal discutat la audierea președintelui Concurenței în comisia economică a Senatului. Bogdan Chirițoiu a fost chemat să dea explicații cu privire la amenzile date producătorilor de ouă, pentru că și-ar fi distribuit între ei informații despre afacere. Instituția ar fi început investigația încă din 2001.