Potrivit IPJ Buzău, instanţa a emis un mandat de arestare preventivă pentru un adolescent din Buzău, în vârstă de 15 ani, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt.
După eliberarea mandatului de arestare, poliţiştii au continuat demersurile procedurale, sens în care minorul a fost condus la o unitatea medicală, pentru control de specialitate, scrie news.ro
La ieşirea din secţia de pediatrie, minorul a fugit, iar poliţiştii au pornit în urmărirea lui, fiind prins imediat, context în care a fost necesară utilizarea armamentului din dotare, pentru tragerea unor focuri de avertisment în plan vertical, fără a fi rănite persoane.
În cauză, sub coordonarea Parchetului, poliţiştii au demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.