Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliţia Judeţeană Arad, administratorul unei firme cu profil de achiziţii de cereale, situată în localitatea Vladimirescu, a fost reţinut pentru evaziune fiscală.
"Bărbatul este bănuit că a prejudiciat bugetul de stat cu 3.918.752 de lei. Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că în perioada ianuarie 2012-octombrie 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu profil de achiziţii cereale, nu a înregistrat integral în contabilitatea societăţii veniturile realizate sau a înregistrat operaţiuni fictive", se arată în comunicat.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad vor propune judecătorilor arestarea preventivă a bărbatului pentru 29 de zile.