Ministrul Raluca Turcan a anunțat că trimite în Parlament amendamentele propuse pentru reducerea timpului de muncă, pentru adoptarea rapidă a proiectului legislativ.
Modificările la proiectul de lege sunt: „programul de lucru va putea fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare; comunicarea către salariat se va face cu cel puţin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, faţă de 5 zile în mod obişnuit, dacă intervine o modificare a programului cauzată de o creştere a activităţii sau dacă se impune înlocuirea unui salariat aflat în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru”, a relatat Raluca Turcan într-un comunicat de presă.
„
Uzina Dacia din Mioveni și-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global, situație care afectează 50%-60% din activitatea de producție și aproximativ 8.000 de lucrători.

În acest context, am discutat astăzi cu Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă, proiect aflat acum în Legislativ și la completarea căruia am lucrat împreună cu reprezentanții patronatelor.

Vom trimite la Parlament, în cursul zilei de mâine, amendamentele pe care le-am formulat în acest sens, cu rolul de a flexibiliza măsura referitoare la reducerea timpului de lucru. Modificările pe care le propunem vizează întreg mediul de afaceri, pentru că interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă:

Programul de lucru va putea fi modificat ori de câte ori situația o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare;

Comunicarea către salariat se va face cu cel puțin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, față de 5 zile în mod obișnuit, dacă intervine o modificare a programului cauzată de o creștere a activității sau dacă se impune înlocuirea unui salariat aflat în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru;

Timpul de muncă va putea fi redus până la 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, față de 50% cât e în prezent.

Voi adresa colegilor mei din Parlament rugămintea să finalizeze în cel mai scurt timp posibil aceste modificări, pentru a permite companiilor să acceseze această formă de sprijin, protejând astfel locurile de muncă ale oamenilor”, a scris Raluca Turcan pe
Facebook.