Un tribunal rus a decis, luni, să îngheţe toate activele Volkswagen în Rusia, pe parcursul litigiului cu producătorul rus de automobile GAZ, au arătat documentele instanţei, lovind şi mai mult încercările VW de a-şi înceta operaţiunile în Rusia, relatează Reuters preluat de News.ro.
Filiala rusă a Volkswagen a declarat că a fost surprinsă de proces şi că parteneriatul lor s-a încheiat ”în condiţii convenite de comun acord”.
”Suntem conştienţi de reclamaţia GAZ şi ne familiarizăm cu materialele cazului”, au spus reprezentanții VW într-o declaraţie pentru Reuters.
Potrivit comunicatului, compania este pe cale să solicite autorităţilor de stat ruse aprobarea de a-şi vinde pachetul de acţiuni la Volkswagen Group Rus, inclusiv o fabrică din Kaluga, cu peste 4.000 de angajaţi ”unui investitor rus de încredere”.
”Sperăm că procesul nu va întârzia tranzacţia”, mai arată sursa citată.
Reamintim că Volkswagen, împreună cu alţi producători auto străini, au suspendat operaţiunile în Rusia anul trecut, după ce ţările occidentale au impus Moscovei sancţiuni fără precedent din cauza conflictului din Ucraina.
Compania a încercat să-şi vândă activele ruseşti, inclusiv fabrica sa emblematică din oraşul Kaluga, care are o capacitate de producţie de 225.000 de vehicule pe an şi este disponibilă din martie 2022.
Producătorul rus de automobile GAZ, care a fost contractat să producă vehicule Volkswagen la fabrica sa din Nijni Novgorod, a încercat să oprească orice vânzare ca parte a unui proces, după ce Volkswagen a reziliat acordul de producţie în august.
În dosarele judiciare, GAZ a spus că încercările Volkswagen de a ieşi de pe piaţa rusă îi pun în pericol propriile interese şi că solicită despăgubiri de 15,6 miliarde de ruble (201,3 milioane de dolari) pentru contractul reziliat.
Până în prezent, reprezentanții GAZ au refuzat să comenteze. Nici Ministerul rus al Industriei nu făcut încă vreo declarație pe marginea acestui subiect.
La începutul acestei săptămâni, producătorul de automobile ceh Skoda Auto, parte a Grupului Volkswagen, a declarat că se află în etapele finale ale unei înţelegeri de vânzare a activelor sale ruseşti.