Principalele simptome ale anemiei:
Ameţeală, vertij care poate duce până la patologii de concentrare şi în final chiar leşin.
Dispneea colaborata cu o tahicardie, iar uneori tahipneii cu tahicardie.
Dacă volumul sanguin sau gazele (oxigenul şi carbonul) parcurg deficitar prin circulaţia sanguină, mecanismul de compensare al acestora se realizează printr-o încercare de accelerare a bătăilor cardiace pentru a suplini acest deficit de oxigen. Contrar acestei tahicardii va apărea o hipotensiune, în special la anemia de cauză hemoragică.
Paloarea pielii în special la faţă sau extremităţi şi răcirea tegumentelor care poate semnifică şi un alt gen de patologie din cadrul celor vasculare dar care pot induce şi spre această anemie.
Cefaleea şi senzaţia de absenţa a capacităţii de concentrare apare datorită unei hipoxii cerebrale, a faptului că aportul de oxigen numai este suficient şi astfel creierul este primul care suferă.