Un accident violent a avut loc luni dimineață la intrarea în localitatea Crăcăoani, județul Neamț. Mai multe persoane au fost rănite.
Şase persoane au fost rănite, luni, după ce autoutilitara în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism, la Crăcăoani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
"La sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele erau evacuate. Cele şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ de către echipajele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, potrivit IPJ Neamț.