„Sunt două componente. Din nou – şi nu vreau să ataşăm o tragedie de chestiunea asta – din nou, acolo am avut un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii, cu o lună înainte, care a spus că totul e în regulă. Ce aşteptăm? Aşteptăm ca proiectantul, pentru că fiecare proiect de investiţie are nişte oameni care atestă cu semnătura lor dată de autorităţile statului şi cu ştampila lor dată de autorităţile statului că este în regulă. Deci aşteptăm ca proiectantul care a făcut partea de semnalizare rutieră să vină în comisia de circulaţie pentru a vedea dacă e de corectat ceva în ceea ce priveşte semnalizarea”, a afirmat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă, marţi.
Pe 23 decembrie 2022, un nou accident s-a produs la intrarea în Pasajul Unirii. Un autocar cu 47 de pasageri a rupt limitatorul de înălțime și a fost avariat. Patru persoane au fost grav rănite: două dintre ele au fost în stare foarte gravă, iar una - un bărbat - în stop cardio-respirator. Din păcate, una din persoanele grav rănite a murit la scurt timp după accident. Autocarul transporta turiși străini, cetățeni greci.