Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că accidentul s-a produs marți, pe DN 17, între localitățile Ilișești și Păltinoasa, în județul Suceava.
Două autoturisme s-au lovit frontal la kilometrul 230. În urma impactului, 8 persoane au suferit diferite traumatisme și au fost transportate către spital, după ce, inițial, 5 dintre ele au rămas încarcerate între fiarele contorsionate.
Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate, au precizat polițiștii.