Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.
„Echipajele medicale au asistat la fața locului cele trei persoane și acestea au refuzat transportul la spital”, a declarat Băsășteanu.
Accidentul rutier s-ar fi produs după ce unul dintre șoferi, care circula dinspre Slatina spre Brebeni, a intrat pe contrasens.