Ce au transmis autoritățile
Conform informațiilor oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, accidentul a implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat pe o parte. La locul incidentului au intervenit o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă și elicopterul SMURD de la Brașov.
„Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că autoturismul avea doi ocupanți, iar unul dintre aceștia prezenta o fractură deschisă la nivelul brațului stâng, precum și alte traumatisme. Victima era conștientă", au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Bărbatul de 80 de ani a fost stabilizat de echipele medicale la locul accidentului, după care a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Ancheta autorităților continuă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs acest accident.