Din primele cercetări, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate de către şoferul unui microbuz de transport marfă, care a pătruns în drumul naţional de pe un drum lateral, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre Dumbrăveni al cărui şofer, în încercarea de a evita, a pătruns pe contrasens în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, arată IPJ Sibiu.
În total, trei adulţi şi trei minori au fost transportaţi la spital, în urma impactului.
SMURD a preluat un bărbat de 38 ani cu traumatism cranio-cerebral și fracturi membre inferioare, o femeie de 40 ani și o fetiţă de 14 ani, ambele acuzând dureri. Victimele au fost transportate la Spitalul din Mediaș.
“Noi preluăm o femeie în jur de 40 de ani cu traumatism cranio cerebral şi fractură membru superior, un copil de trei ani, cu escoriaţii la nivelul feţei, şi un copil de opt ani cu traumatism membru superior şi inferior. Sunt transportaţi la Spitalul Mediaş”, spune Liliana Blaga, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu.
Traficul se desfăşoară alternativ.