UPDATE ORA 8.30: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia a fost reluată pe prima bandă a sensului către Capitală al DN1 Bucureşti - Ploieşti, la kilometrul 28+350 metri, în localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, unde anterior a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
De asemenea, ca urmare a retragerii apei pluviale de pe partea carosabilă, traficul a revenit la normal pe DN1, la kilometrul 14+700 metri, în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.
ORA 7.30: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN1 Bucureşti - Ploieşti, în localitatea Tâncăbeşti, la kilometrul 28+350 m, judeţul Ilfov, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, circulaţia este oprită pe prima bandă a sensului către Capitală. Evenimentul s-a soldat cu rănirea unei persoane.
Tot pe DN1, traficul este îngreunat la kilometrul 14+700 m, în Otopeni, judeţul Ilfov, din cauza apei pluviale acumulate pe partea carosabilă. Circulaţia este oprită pe prima bandă pe fiecare sens.