Conform informațiilor presei locale, la circul Budapest, chiar în timpul spectacolului, o acrobată, în vârstă de 25 ani, de cetățenie maghiară, a căzut de la aproximativ doi metri înălțime.
Imediat după căzătură, victima a rămas inconștientă pentru câteva seci de secunde, după care și-a revenit. Imediat la fața locului a ajuns un echipaj medical de prim-ajutor al Serviciului Județean de Ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Victima acuza dureri la nivelul spatelui, având dificultăți serioase de deplasare. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.