„Din cercetările preliminarii rezultă că şoferul unui microbuz transport marfă condus pe direcţia Ocna Sibiului - aeroport, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în faţa sa de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Roşia. Impactul a dus la rănirea a trei femei, în vârstă de 31, 44, respectiv 51 de ani, toate din Roşia, pasagere în autoturism, acestea fiind transportate la spital conştiente", informează sursa citată.
Microbuzul era condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din judeţul Vâlcea.
La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale femeii în vârstă de 51 de ani, cu dureri cervicale şi cefalee, precum şi un echipaj SAJ, care le-a acordat îngrijiri celorlalte două femei, toate fiind transportate la UPU Sibiu.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor producerii accidentului. Circulaţia se desfăşoară îngreunat în zonă.