Un accident grav a avut loc duminică dimineață, pe DJ 503A, în zona localității Oncești, județul Giurgiu. Trei persoane au ajuns la spital.
În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane. Mașina a fost găsită răsturnată în afara șoselei.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, elicopterul SMURD și două ambulanțe SAJ și SABIF.
Doi bărbați în vârstă de 46 și 51 de ani și o femeie de 47 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toate persoanele erau conștiente, fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital.
Paramedicii au acordat primul ajutor unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, la locul evenimentului.
Ulterior, acesta a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență la un spital din Capitală, potrivit realitateadegiurgiu.net.
Un alt bărbat în vârstă de 80 de ani și adolescenta de 17 ani au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.